Istoricul sistemului de protectie sociala din Romania - Federatia pentru Accesibilizarea Romaniei

Asistenta sociala

Federatia pentru Accesibilizarea Romaniei

Asistenta sociala este definita ca un sistem de ajutorare materiala a persoanelor care nu sunt apte de munca si nu dispun de mijloacele necesare traiului.

In dictionarul de sociologie, asistenta sociala este definita ca un ansamblu de institutii, programe, masuri, activitati profesionalizate de protejare a unor persoane, grupuri, comunitati cu probleme sociale, aflate temporar in dificulate, in criza, si deci vulnerabile.
Asistenta sociala ofera celor in nevoie posibilitati de cunoastere si de acces la servicii specializate de protectie sociala, ii orienteaza catre intelegerea si utilizarea cadrului legislativ de protectie sociala, mobilizeaza comunitatea, persoanele si grupurile aflate in dificultate de a influenta activ politicile sociale. Sprijinul financiar sau produsele destinate asistentei sociale provin fie de la bugetul de stat, fie din contributiile voluntare individuale sau comunitare, si sunt acordate celor in nevoie in functie de necesitatile lor urgente.

Intr-un alt dictionar ( Dictionar politic - Sergiu Tamas ), asistenta sociala reprezinta o prestatie realizata cu banii statului care se adreseaza celor aflati in stare de saracie. Prin natura sa, asistenta sociala este un ajutor acordat de stat.

In literatura juridica de specialitate, s-a mentionat ca asistenta sociala cuprinde masurile reglementate in scopul acoperirii unor « riscuri sociale » si prin urmare s-ar putea vorbi de un drept al securitatii sociale.

In lucrarea Politici Sociale .Romania in context european ce are drept autori pe Elena Zamfir si Catalin Zamfir, asistenta sociala desemneaza un ansamblu de institutii, programme, masuri, activitati profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor, comunitatilor cu probleme speciale, aflate temporar in dificulate, care, din cauza unor motive de natura economica, socio-culturala, biologica sau psihologica, nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace si eforturi proprii un mod decent de viata.

In Dreptul securitatii sociale a lui Alexandru Athanasiu conceptul de asistenta sociala capata doua intelesuri. Intr-un prim inteles, el desemneaza principiile generale pe care se intemeiaza ajutorul acordat comunitatilor sociale aflate in nevoie, iar intr-o alta acceptiune asistenta sociala reprezinta ansamblul mijloacelor tehnico-financiare utilizate de puterea publica pentru aplicarea politicilor sociale.

In opinia lui Constantin Tufan, asistenta sociala este o componenta esentiala a securitatii (protectiei) sociale si este reprezentata de un sistem de norme juridice prin care se pun in aplicare programele de protectie sociala pentru sustinerea unor prestatii destinate familiilor cu copii, unor categorii de minori, batranilor pensionari si nepensionari, adultilor cu deficicente si altor beneficiari, prestatii finantate si administrate de Ministerul Muncii si Protectiei Sociale.

Procesul de tranzitie la economia de piata, cu profundele restructurari pe care le implica, a afectat nu numai indivizi izolati, dar si mari segmente ale comunitatii; de aceea asistenta sociala se impune in prezent, la noi, ca necesitate.

Sistemul de protectie speciala a persoanelor cu handicap din Romania este relativ recent, bazele acestuia fiind puse in toamna anului 1990 prin adoptarea de catre Guvernul Romaniei a Hotararii nr.1100 privind infiintarea Secretariatului de Stat pentru Handicapati pe langa ministrul de stat insarcinat cu calitatea vietii si protectia sociala.La putin timp dupa publicarea acestei hotarari, Guvernul va adopta o alta hotarare privind organizarea si functionarea Secreatriatului de Stat pentru Handicapati (Hotararea nr.1161/1990 privind atributiile, organizarea si functionarea Secretariatului de Stat pentru Handicapati).De asemenea, legiuitorul constituant a considerat necesar sa reglementeze protectia acestor categorii de persoane prin instituirea conceptului de protectie speciala .In acest sens, potrivit art.46 din Constitutie: “Statul asigura realizarea unei politici nationale de prevenire, de tratament, de readaptare, de invatamant, de instruire si de integrare sociala a handicapatilor, respectand drepturile si indatoririle ce revin parintilor si tutorilor.“In anul 1992, Parlamentul Romaniei adopta doua legi foarte importante, care vor constitui cadrul juridic necesar dezvoltarii sistemului de protectie speciala a persoanelor cu handicap din Romania.Cele doua acte normative reglementau drepturile persoanelor cu handicap.
Legislatia privind protectia persoanei cu handicap a fost extrem de netransparenta, politica fiind de fapt de a ascunde persoanele cu handicap, desi în aceasta perioada România a semnat acte internationale de adeziune la principii conforme cu Carta Natiunilor Unite si de actiune în aplicarea acestor principii vizând inclusiv persoanele cu dizabilitati (Actul final al Conferintei pentru securitate si cooperare în Europa, elaborat la Helsinki la 1 August 1975, Publicat în Buletinul Oficial nr. 92).Persoanele cu handicap au beneficiat de asa zisul sprijin al statului, care de fapt a creat o izolare totala a acestora. De ce? Pentru ca statul a înfiintat institutii rezidentiale mari, cu peste 350 de rezidenti, departe de localitatile populate - orase sau sate - unde locuiau copii, adulti si vârstnici împreuna, unde conditiile de viata erau sub limita decentei iar accesul la mediul exterior imposibil de realizat. Au existat mai mult de 150 de asemenea institutii înainte de 1989.În regimul comunist, întregul sistem de asistenta sociala a fost treptat marginalizat, profesiunea de asistent social împreuna cu cea de sociolog si psiholog fiind chiar sterse din nomenclatorul de profesii. În anul 1969 scolile postliceale de 3 ani de asistenta sociala sunt complet desfiintate.Statul comunist a dezvoltat teoria conform careia problemele sociale si umane s-ar putea rezolva cvasi-automat prin mecanismele administrativ-birocratice si politice bazate pe ideologia “naturii umaniste a sistemului“. S-a dezvoltat astfel o politica de integrare a anumitor activitati pastrate în sistemul asistentei sociale într-un mecanism predominant pasiv cu un pronuntat caracter birocratic, care nu avea nevoie de fapt de profesionisti. Asistenta sociala, cât a mai ramas, a fost astfel deprofesionalizata.Elemente foarte vagi privind suport pentru invaliditate sau libertatea de asociere apar în toate formele de constitutie din aceasta perioada. (Constitutia Republicii Populare Române 1948, 1952, 1965):“Statul asigura ocrotire sociala si asistenta medicala pentru boala, accidente si invaliditate..“; “Cetatenii au dreptul de a se asocia si organiza..“. Asistam de fapt la o politizare consfintita prin constitutie a actului de asociere, organizatiile fiind o expresie a partidului comunist si nu a societatii civile.Înfiintarea Secretariatului de Stat pentru Handicapati prin H.G. nr. 1100 din 13 octombrie 1990:

Art. 1 - Se înfiinteaza Secretariatul de Stat pentru Handicapati pe lânga ministerul de stat însarcinat cu calitatea vietii si protectia sociala.
Constitutia din 21 noiembrie 1991 în care, pentru prima data, apare o referire distincta la persoana cu handicap. Citam astfel:

Art. 46 Protectia persoanelor handicapate
Persoanele handicapate se bucura de protectie speciala. Statul asigura realizarea unei politici nationale de prevenire, de tratament, de readaptare, de învatamânt, de instruire si de integrare sociala a handicapatilor, respectând drepturile si îndatoririle ce revin parintilor si tutorilor.

La 1 iunie 1992 a intrat în vigoare Legea nr. 53 privind protectia speciala a persoanelor handicapate, care a constituit un moment crucial pentru starea societatii românesti de atunci. Este demn de precizat ca în lege apar în mod explicit : egalitatea sanselor, alternativa unor forme de protectie neinstitutionalizate / specifice precum si notiunea de accesibilitate fizica sau pregatirea la domiciliu a copiilor netransportabili la scoala.

Masurile de protectie speciala prevazute în prezenta lege au ca scop prevenirea, atenuarea, înlaturarea consecintelor profesionale, economice si sociale ale handicapatului si egalizarea sanselor prin:

depistarea activa si precoce a persoanelor handicapate;
asistenta medicala si educatie normala sau speciala a persoanelor handicapate;
orientarea scolar-profesionala, calificarea, sprijinirea încadrarii în munca si integrarii sociale a persoanelor handicapate.

Protectia speciala a persoanelor handicapate se efectueaza prin forme institutionalizate, asigurându-se drepturile materiale prevazute de lege, si prin forme neinstitutionalizate, specifice.Caile de acces în cladirile si locuintele publice, precum si ale unitatilor de ocrotire si asistenta sociala vor fi amenajate corespunzator, prin adaptare sau din constructie, astfel încât sa nu constituie bariere arhitecturale sau alte obstacole pentru persoanele handicapate.Un nou pas în progresul legiferarii protectiei persoanelor cu handicap s-a realizat prin HG nr. 939 din 29 decembrie 1997 privind reorganizarea si functionarea Secretariatului de Stat pentru Handicapati. Denumirea institutiei se schimba, devenind: Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap.
Ce aduce nou aceasta reglementare? Se adauga noi atributii pentru SSPH, care are o structura organizatorica bine definita ca o retea, având în subordine inspectoratele de stat teritoriale si Institutul National de Studii si Strategii privind Problemele Persoanelor cu Handicap. Aceasta institutie va coordona metodologic urmatoarele unitati : Asociatia Nevazatorilor din România, Asociatia Surzilor din România, caminele de batrâni, caminele - spital pentru copii cu handicap, caminele spital pentru copii cu handicap care functioneaza ca centre pilot zonale de asistenta speciala, caminele spital pentru bolnavi cronici somatici, caminele spital pentru bolnavi cronici neuropsihici, caminele spital pentru recuperarea neuropsihomotorie adulti, cu centre de zi, caminele spital pentru recuperarea neuropsihomotorie copii, cu centre de zi, camine-atelier.Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap este organul de specialitate al administratiei publice centrale, aflat în subordinea Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale[1], care realizeaza coordonarea, îndrumarea si controlul activitatii de protectie a persoanelor cu handicap, precum si asigurarea integrarii sociale a acestora.Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap are urmatoarele atributii :

elaboreaza strategia guvernamentala în domeniul protectiei persoanelor cu handicap, adulti si minori, în conformitate cu principiile si normele internationale;
initiaza, elaboreaza si avizeaza actele normative din domeniul protectiei persoanelor cu handicap;
actioneaza pentru promovarea alternativelor de tip familial la protectia institutionalizata a persoanelor cu handicap, prin dezvoltarea si diversificarea serviciilor de recuperare si reintegrare ambulatorii; d. analizeaza factorii carentiali, generatori ai handicapului, si stabileste masurile adecvate de prevenire a aparitiei acestora;

Realizarea masurilor de protectie speciala a persoanelor cu handicap prin acordarea drepturilor la domiciliu sau în institutiile de protectie speciala sunt prevazute în mod detaliat în Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.102 din 29 iunie 1999 care abroga Legea nr. 53/1992.

Persoana cu handicap si integrarea acesteia in societate reprezinta una din marile provocari care stau in fata omenirii.Orice politica pe care o promovam in acest sens trebuie sa aiba in vedere atat respectarea drepturilor persoanei cu handicap cat si corecta incadrare a ei in categoria de handicap.In acest sens, cel mai important aspect este noua abordare: “resursa urmeaza persoana“.Trebuie ca fiecare sa inteleaga ca ajutorul financiar pe care statul il acorda, se adreseaza fiecarei personae cu handicap in parte si ca aceasta reprezinta costul integrarii in societate.Nu mai dorim “sa platim boala“, ci incercam sa suplinim deficientele fizice, senzoriale sau mintale pentru a realize egalizarea sanselor sociale. Daca handicapul apare din vina societatii, este normal ca tot societatea sa contribuie la eliminarea lui.In domeniul promovarii drepturilor omului, in documentele ONU, UNESCO, UNICEF privind drepturile diferitelor categorii de personae, sunt inscrise enunturi prin care se exprima determinarea, delimitarea, stabilirea cu preciziie a insusirilor proprii unei notiuni, situatii, activitati. Definitiile sunt rezultatul unui process de cunoastere, de aprofundare teoretica si de generalizare a practicii.Cunoasterea definitiilor corecte ofera un punct solid de sprijin pentru practicieni, previne repetarea unor situatii nedorite.ONU a preluat definitia OMS in “Programul mondial de actiune privind persoanele cu handicap a, adoptat de Adunarea Generala ONU la 3 decembrie 1982 si in toate documentele ulteriore.In aceste documente se subliniaza consecintele majore ale unei astfel de definiri a handicapului, inclusive in protectia sociala.

“ Handicapul este o functie a relatiei dintre persoanele cu deficiente si mediul inconjurator. Apare atunci cand acestea intalnesc bariere culturale, fizice sau sociale, care le impiedica accesul la diferitele sisteme ale societatii si care sunt disponibile altor cetateni. Astfel incat handicapul este pierderea sau limitarea ocaziilor de a lua parte la viata comunitatii la nivel egal cu al celorlalti“.
Persoanele cu handicap nu constituie un grup omogen. Fiecare persoana cu handicap intalneste bariere diferite, de diferite feluri, care trebuie depasite pe cai diferite.

Din perspectiva definirii handicapului sunt propusi si termeni semnificativi de actiune, preventie, recuperare si egalizare a sanselor.In literatura de specialitate se arata ca persoanele cu handicap sunt fiinte umane, iar handicapul lor nu este doar o problema individuala. In esenta, protectia acestor persoane, ca parte componenta a politicilor sociale, a condus la aparitia unor preocupari legate de educatia speciala, de readaptarea profesionala si incadrarea in munca, de asitenta si integrarea sociala, de normalizare, fiind denumita ca protectie speciala a acestora.In art. 1 din Ordonanta de Urgenta nr.102 / 1999 privind protectia speciala si incadrarea in munca a persoanelor cu handicap prevede ca persoanele cu handicap sunt acele persoane care au un dezavantaj datorat unor deficiente fizice, senzoriale, psihice sau mentale, care le impiedica sau le limiteaza accesul normal si in conditii de egalitate la viata sociala, potrivit varstei, sexului, factorilor sociali, materiali si culturali necesitand masuri de protectie speciala in vederea integrarii lor sociale.Incadrarea intr-o categorie de persoana cu handicap care necesita protectie speciala in raport cu gradul de handicap care atesta, atat pentru adulti cat si pentru copii, potrivit criteriilor de diagnostic clinic, diagnostic functional si de evaluare a capacitatii de munca, care stabilesc gradul de handicap- usor, mediu, accentuat si grav- prin certificat emis de comisiile de evaluare a persoanei cu handicap pentru adulti si respectiv pentru copii .

Urmeaza, in final, legea nr. 448/2006 - care vorbeste despre protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (cand, aceleasi persoane care sustin astazi inlocuirea sintagmei de PROTECTIE SPECIALA o elimina din structura legii, nefacand vorbire de art.50 din Constitutia Romaniei).
Actiunea Guvernului a fost deliberata, protectia/asistenta sociala fiind definte in mare, pentru ca mai apoi sa dispara legea speciala si totodata drepturile aferente si persoanele cu handicap sa fie incluse in noua lege a asistentei sociale (aplicandu-li-se indicele social de referinta).